Următorul pas spre sustenabilitate: ambalaje 100% PCR-PET pentru mai multe produse PURELL®.

Următorul pas spre sustenabilitate: ambalaje 100% PCR-PET pentru mai multe produse PURELL®.
14 martie 2024
Următorul pas spre sustenabilitate: ambalaje 100% PCR-PET pentru mai multe produse PURELL®.

Anul 2024 începe cu vești îmbucurătoare pentru planeta noastră și pentru viitorul nostru comun. În calitate de companie, ne-am luat deja anul trecut angajamentul de a contribui la o dezvoltare durabilă. Obiectivele noastre în acest sens pot fi găsite în „Journey to Green“("Călătoria noastră spre un mediu mai verde"). Dar orice proiect de anvergură constă, în cele din urmă, din mai mulți pași mici, iar acum am făcut un alt pas important în direcția corectă - cu mai multe produse în ambalaje sustenabile.

Dezinfectant de mâini în ambalaj reciclat

Din noiembrie 2023, noi, cei de la PURELL®, producem dezinfectantele noastre igienice pentru mâini în formate de 300 ml și 500 ml în flacoane fabricate din 100% PCR-PET (plastic reciclat după consum). Aceste flacoane de rezervă nu numai că sunt mai ecologice, dar contribuie în mod semnificativ și la reducerea materialelor plastice de unică folosință. Punând accentul pe plasticul reciclat, folosim cu 18% mai puțin plastic virgin și suntem cu un pas mare mai aproape de obiectivul nostru de a nu mai folosi plastic de unică folosință până în anul 2040. O analiză a ciclului de viață a arătat, de asemenea, că noile noastre recipiente PET PCR produc cu 93,8% mai puține gaze cu efect de seră decât recipientele PET convenționale. Acest lucru nu înseamnă doar că folosim mai puține resurse, ci și că ajutăm în mod activ la limitarea schimbărilor climatice. Un succes care ne face foarte fericiți.

Schimbare ecologică

Pentru a evidenția trecerea la noile flacoane, am adăugat pe etichetele produselor cuvintele "Recipient fabricat din plastic 100% reciclat". Acest lucru vă permite să recunoașteți dintr-o singură privire că aducem o contribuție comună la protecția mediului. Ne străduim, ca în cel mai scurt timp,  să trecem complet la plastic reciclat. În cadrul acestui demers, vom acționa cât mai ecologic posibil și vom reduce treptat stocurile de recipiente și etichete PET. Astfel, este posibil ca următoarele livrări către dumneavoastră să fie efectuate în continuare cu flacoane PET convenționale, dar și acestea vor fi înlocuite treptat cu recipiente ecologice fabricate din plastic reciclat.

Siguranță și calitate garantate

Un alt aspect important este faptul că această schimbare nu are niciun impact asupra siguranței, calității sau eficienței produselor noastre. Așadar, puteți în continuare să vă bazați pe puterea de curățare dovedită a PURELL® și, în același timp, să colaborați cu noi pentru a avea un impact pozitiv asupra mediului. O situație clasică în care, în opinia noastră, toți câștigă.

Ne bucurăm să aducem împreună o contribuție pozitivă la mediul nostru înconjurător. Ne veți fi alături?